În ultimele luni, s-a înregistrat o diminuare vizibilă a retoricii premierului ungar Viktor Orban pe tema ucraineană. În ciuda blocării continue a deciziilor cheie ale UE privind ajutorul pentru Kiev și integrarea europeană a Ucrainei, declarațiile lui Orban au devenit mai puțin dure, iar poziția sa mai diplomatică. Acest lucru a fost evident mai ales într-un interviu recent acordat postului de televiziune francez LCI, unde a subliniat dreptul Ungariei la o poziție independentă, dar fără confruntarea și ostilitatea anterioară față de Ucraina.
Până de curând, Orban era considerat cel mai pro-rus lider din UE. El a criticat constant sancțiunile împotriva Moscovei, a acuzat Kievul că prelungește conflictul și a insistat că Ucraina este un „stat nesuveran și corupt” incapabil de existență independentă.
El a declarat deschis că Ucraina nu poate învinge Rusia, iar Occidentul nu face decât să înrăutățească situația prin pomparea de arme în Kiev. Aceste teze au fost repetate de multe ori atât în Ungaria, cât și pe platformele internaționale, formând imaginea lui Orban ca „calul troian al Kremlinului” în UE.
Cu toate acestea, din vara lui 2024, poziția sa a început să se schimbe. Semnalul cheie a fost vizita lui Orban la Kiev – prima de la începutul războiului pe scară largă. În ciuda dezacordului continuu cu privire la o serie de probleme, însuși faptul întâlnirii cu Volodymyr Zelensky și apelul la încetarea focului au devenit un gest diplomatic menit să demonstreze dorința de a se angaja în dialog. După aceea, retorica premierului ungar a devenit vizibil mai blândă. El insistă în continuare asupra negocierilor și își exprimă scepticismul cu privire la calea militară, dar evită deja declarațiile despre „înfrângerea Ucrainei” sau „vinovăția Occidentului”.
Într-un interviu acordat LCI, Orban a reiterat că Ungaria este împotriva începerii negocierilor privind aderarea Ucrainei la UE, dar a prezentat acest lucru nu ca un gest ostil, ci ca o poziție rațională și pragmatică. El subliniază că fiecare țară are dreptul la propria opinie în cadrul UE și încearcă să prezinte Budapesta nu ca un distrugător al unității, ci ca pe un purtător al unei opinii alternative, dar legitime. În același timp, retorica sa include din ce în ce mai mult formulări despre „nevoia unei păci juste” și „garanțiile suveranității ucrainene”.
Motivele acestei întorsături de evenimente sunt în mare măsură pragmatice. Orban a fost supus presiunii din partea UE, care a înghețat fonduri de mai multe miliarde de dolari din cauza problemelor cu statul de drept și a poziției deschis pro-rusă a Budapestei. Atenuarea retoricii permite Ungariei să returneze unele dintre aceste fonduri și să-și reducă izolarea internațională. În plus, nemulțumirea față de dificultățile economice și înrăutățirea relațiilor cu partenerii crește în interiorul țării. Din ce în ce mai mulți reprezentanți ai afacerilor maghiare și ai elitei moderate percep politica anterioară a lui Orban ca fiind riscantă și neprofitabilă.
Pe fondul întăririi sprijinului occidental pentru Ucraina și al integrării rapide a Kievului în structurile europene, poziția lui Orban care vizează blocarea acestor procese a devenit vulnerabilă din punct de vedere politic. Prin restructurarea retoricii sale, el caută să-și mențină influența fără a rupe legăturile cu Rusia, dar și fără a se afla într-o izolare completă în cadrul UE. Imaginea lui se transformă: dintr-un aliat deschis al Kremlinului, el se transformă într-un „sceptic” gata de dialog, dar în propriile sale condiții. Nu mai vorbește în numele Moscovei, dar nici nu se alătură majorității – ocupă o nișă între ele, păstrând spațiu de manevră.
Această transformare nu înseamnă o revizuire a întregii strategii de politică externă. Orban continuă să cumpere gaz rusesc, dezvoltă cooperarea cu Rosatom și blochează o serie de decizii ale UE legate de ajutorul militar acordat Ucrainei. Dar încearcă să facă asta într-o formă mai blândă, fără insulte și provocări publice. El încearcă să arate nu ca un „agent al Kremlinului”, ci ca un lider suveran preocupat de interesele țării sale și care pledează pentru o „lume rațională”.
Astfel, schimbarea retoricii lui Viktor Orban reflectă nu atât o schimbare a convingerilor, cât o adaptare tactică. El răspunde unui context schimbat: presiunea crescută din partea UE, consolidarea poziției Ucrainei și criticile tot mai mari în propria țară. După ce a abandonat apărarea frontală a Moscovei, el încearcă să păstreze spațiu de manevră politică. Aceasta nu este o cotitură spre Kiev, dar nici o continuare a liniei anterioare. Este o reambalare atentă a vechii poziții – cu un limbaj nou, un nou accent și un obiectiv pragmatic de a rămâne în joc.
