Război în Ucraina

Ocupanții ruși anunță referendumuri în teritoriile cucerite în Ucraina

Unul dintre negociatorii ruşi privind conflictul din Ucraina a declarat miercuri că teritoriile ucrainene cucerite militar de Rusia ar putea organiza referendumuri încă din iulie în vederea unei anexări.

„Nu vreau să prezic (…), dar cred că teritoriile eliberate vor organiza un referendum mai mult sau mai puţin în acelaşi timp, ceea ce este logic”, a declarat miercuri Leonid Sloutski, preşedintele comisiei de afaceri externe a Camerei inferioare a parlamentului rus, citat de agenţia Ria Novosti, transmite sursa.

„Contez pe faptul că se poate desfăşura în iulie”, a adăugat oficialul, care face parte din delegaţia rusă la negocierile de pace cu Ucraina, negocieri suspendate de mai mute săptămâni.

Rusia numeşte „teritoriile eliberate” regiunile ucrainene pe care le ocupă împreună cu aliaţii săi separatişti.

Este vorba despre autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk, a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova şi ai căror lideri aspiră să se alăture Rusiei, dar şi regiunile Herson şi Zaporijie, din sudul Ucrainei, pe care armata rusă le-a cucerit în mare măsură de la sfârşitul lunii februarie.

Acolo au fost impuse administraţii pentru, de exemplu, a introduce rubla rusă ca monedă, a acorda cetăţenie rusă locuitorilor sau chiar pentru a instala reţele de comunicaţii ruse.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a insistat că locuitorii acestor patru teritorii „trebuie să poată alege viitorul”.

Ocupând aceste regiuni, Rusia controlează întreaga coastă a Mării Azov, care constituie un pod terestru care leagă teritoriul rus de Peninsula Crimeea, pe care Moscova a anexat-o în 2014.

#război #Ucraina #referendum #ocupanți

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button