Economie

ODA rămâne fără conducere: Dumitru Pîntea și-a dat demisia

ODA rămâne fără conducere. Dumitru Pîntea, directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului pleacă din funcție de la 1 ianuarie 2024, conform cererii de demisie depuse din propria inițiativă. Funcția de director va fi asigurată interimar de către Gheorghe Iudin, până la finalizarea procedurii de concurs pentru acestă funcție, transmite sursa.

Înainte de a pleca din funcție, Dumitru Pîntea a prezentat un raport de activitate al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, care a trecut în această perioadă printr-o serie de schimbări structurale complexe.

În primul rând Pîntea s-a referit la reforma ODA, care a adus schimbări majore în instrumentele de suport pentru antreprenori, în modul de alocare a resurselor financiare și în mecanismul de luare a deciziilor. Aceste schimbări au atras atenția și susținerea multor parteneri externi. 

Totodată, în cei 2 ani de activitate, ODA a revizuit toate programele de suport antreprenorial, a lansat programe noi și a extins grupul de beneficiari eligibili. Au fost lansate programe de grant care urmăresc susținerea afacerilor pe întreaga lor perioadă de activitate. 

Pe dimensiunea accesului la finanțare, ODA a consolidat cadrul de activitate a Fondului de Garantare a Creditelor și a lansat Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei (FACEM). În jumătate de an, circa 200 de antreprenori au beneficiat de credite în cadrul Programului 373, în sumă totală de circa 500 milioane de lei.

În ultimii 2 ani, ODA a implementat programe precum compensarea cheltuielilor deținătorilor de patentă care trec la activitatea independentă, a cheltuielilor suportate de unitățile care pregătesc specialiști în cadrul procesului de învățământ dual și a ratelor de dobândă la creditele investiționale. Resursele financiare administrate de ODA au crescut de mai bine de 4 ori, până la 1,1 miliarde de lei.

Funcția de director al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului va fi asigurată interimar de către Gheorghe Iudin, până la finalizarea procedurii de concurs pentru ocuparea acestei poziții cheie. 

#organizație#director#demisie

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button