Politică

Oficial SUA: acţiunile Federaţiei Ruse dăunează securităţii Ucrainei, Georgiei şi Moldovei

Dacă Rusia crede că are un drept inviolabil la suveranitate şi securitate, atunci nu ar trebui să încalce drepturile similare ale Moldovei, Georgiei şi Ucrainei.

Potrivit sursei, o astfel de opinie a fost exprimată la reuniunea OSCE, dedicată reluării dialogului pe problemele de securitate europeană, de către secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, transmite Știri.md.

„Dacă Federaţia Rusă, la fel ca noi, consideră că are un drept inalienabil la suveranitate şi securitate, aceleaşi drepturi ar trebui să existe în mod egal pentru Moldova, Georgia şi Ucraina. Nu este prima dată când Rusia şi-a încălcat angajamentele OSCE.

Rusia a invadat Ucraina în 2014 şi încă ocupă teritoriul Crimeei. Rusia a invadat Georgia în 2008 şi încă ocupă 20% din teritoriul ei. Rusia este cea care menţine o prezenţă militară în Moldova, sfidând Guvernul acesteia şi încălcând angajamentele OSCE”, a subliniat ea.

Potrivit acesteia, acţiunile Federaţiei Ruse nu numai că dăunează securităţii Ucrainei, Georgiei şi Moldovei, dar încalcă şi dreptul internaţional, ameninţă ideea unei Europe libere, unite şi paşnice.

„În Rusia, pur şi simplu nu există o justificare de apărare pentru concentrarea a atât de multe trupe într-un timp atât de scurt la graniţa cu Ucraina. Ucraina nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia. Nici NATO. Nici SUA”, a spus ea.

#SUA #Moldova #securitate #Ucraina #Rusia

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button