Politică

Parlamentul a aprobat un proiect de lege privind emiterea în format electronic și gratuit a cinci tipuri de documente

Parlamentul a aprobat, în ședința din 16 decembrie, în prima lectură, proiectul de lege prin care cetățenii și oamenii de afaceri vor putea obține gratuit și online cinci din cele mai solicitate extrase, cu ajutorul semnăturii mobile/electronice.

 Documentul va permite emiterea în format electronic a cinci tipuri de extrase:

  • certificatul privind lipsa sau existența datoriilor la bugetul de stat;
  • extrasul din Registrul bunurilor imobile;
  • informații privind stagiul de cotizare;
  • cazierul judiciar;
  • informații din Registrul de stat și din actele de constituire ale persoane juridice.

Potrivit proiectului, va fi posibilă generarea și descărcarea acestor documente în format electronic, semnarea lor prin intermediul cabinetului personal (mCabinet), cu titlu gratuit.

Prezentând proiectul de lege, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, a argumentat că scopul inițiativei este facilitarea procedurilor de interacțiune la distanță între beneficiarii și prestatorii de servicii publice prin tranzitarea serviciilor publice acordate pe suport pe hârtie la serviciile publice acordate prin mijloacele electronice.

 „Statul trebuie să trateze cu mai mult respect cetățenii și antreprenorii, or anume datorită oamenilor există statul. Acesta este doar un început, sunt alte numeroase extrase care la fel trebuie digitizate”, a declarat Dumitru Alaiba.

Proiectul de modificare a Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte și Codului fiscal al Republici Moldova a fost votat cu 91 de voturi ale deputaților, în prima lectură.

Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button