Analize și opiniiEconomie

Patru decizii ale CSE au dus la rectificarea bugetului 2022. S-au scos din buget 5,6 mlrd. Unde s-au alocat banii?

Bugetul public național pentru anul 2022 a fost modificat din nou, iar deputații au aprobat în cadrul ședinței plenare speciale de astăzi, 12 decembrie în prima lectură inițiativa cu care a venit Guvernul, transmite sursa.

Potrivit ministrului Finanțelor, Dumitru Budianschi, necesitatea rectificării bugetului național reiese din faptul asigurării executării dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prin care au fost alocate resurse financiare suplimentare din buget pentru a majora capitalul S.A. Energocom.

Mai exact este vorba de  patru decizii ale CSE nr. 37 din data de 15 septembrie, nr. 38 din 29 septembrie, nr. 43 din 19 octombrie și nr. 46 din 11 noiembrie.

Conform proiectului de lege, în urma celor patru decizii ale CSE, din bugetul public național au fost alocate 5,6 miliarde pentru majorarea bugetului S.A Energocom.

Urmare a modificărilor, veniturile bugetului de stat pentru anul curent se stabilesc la nivel de 59,3 miliarde de lei, cheltuielile – 73,9 miliarde de lei, iar deficitul –  14,6 miliarde de lei.

Majorarea capitalului social al SA „Energocom” a avut drept scop sporirea capacităților de cumpărare a gazelor naturale și energiei electrice, formarea stocurilor de gaze naturale, precum și asigurarea condițiilor necesare pentru continuarea furnizării gazelor naturale către SA „Moldovagaz”.

Inițiativa legislativă a fost susținută de 56 de deputați doar din cadrul Fracțiunii PAS. Proiectul de lege urmează să fie votat în lectura a doua și finală.

Precizăm că, ultima rectificare a bugetului public național pentru anul curent a avut loc la începutul acestei toamne.

#buget #CSE #decizii

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button