Internaţional

Pe final de mandat, Joe Biden și-a grațiat fiul: „Sper că americanii vor înțelege”

Președintele Statelor Unite ale Americii (SUA) Joe Biden a anunțat că l-a grațiat pe fiul său, Hunter Biden, care a fost condamnat pentru declarații false făcute în fața procurorilor, pentru deținerea ilegală a unei arme de foc și care a pledat vinovat în alt dosar privind infracțiuni fiscale. „Nicio persoană rezonabilă care se uită la faptele din cazurile lui Hunter nu poate ajunge la altă concluzie decât că Hunter a fost ales doar pentru că este fiul meu”, a menționat președintele american. Anterior, Casa Albă a declarat în repetate rânduri că Biden nu va grația sau nu va comuta pedepsele fiului său, relatează Hotnews. Joe Biden își încheie mandatul pe 20 ianuarie 2025. 

Astăzi, am semnat o grațiere pentru fiul meu Hunter. Din ziua în care am preluat funcția, am spus că nu voi interveni în procesul decizional al Departamentului de Justiție și m-am ținut de cuvânt chiar și atunci când am văzut cum fiul meu a fost urmărit penal în mod selectiv și nedrept”, a spus Biden într-o declarație publicată de Casa Albă.

Potrivit sursei, „Casa Albă a declarat în repetate rânduri că Biden nu va grația sau nu va comuta pedepsele fiului său, un dependent de droguri în recuperare care a devenit o țintă a republicanilor, inclusiv a președintelui ales Donald Trump”.

Nicio persoană rezonabilă care se uită la faptele din cazurile lui Hunter nu poate ajunge la altă concluzie decât că Hunter a fost ales doar pentru că este fiul meu. (…) În încercarea de a-l distruge pe Hunter, au încercat să mă distrugă și pe mine – și nu există niciun motiv să cred că se vor opri aici. Destul, este destul”, a adăugat președintele american care își încheie mandatul pe 20 ianuarie 2025.

Biden a declarat că a luat decizia în cursul weekendului.

Iată adevărul: cred în sistemul de justiție, dar pe măsură ce m-am luptat cu acest lucru, cred, de asemenea, că politica brută a infectat acest proces și a dus la o eroare judiciară – și odată ce am luat această decizie în acest weekend, nu avea sens să o mai amân. (…) Sper că americanii vor înțelege de ce un tată și un președinte au ajuns la această decizie”, a încheiat el.

#Biden #mandat #fiul

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button