Război în Ucraina

Peskov: Orice încercare de a recuceri teritoriile, un atac asupra Rusiei

Orice încercare a Ucrainei de a recuceri Donbasul și alte teritorii aflate sub ocupație rusească va fi considerată de Federația Rusă drept un atac asupra teritoriului său, în cazul în care rezultatul referendumurilor ilegale, organizate începând de astăzi în zonele respective, vor fi în favoarea aderării lor la Rusia.

Declarația aparține secretarului de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, transmite agenți de presă rusă controlată de stat, TASS, transmite sursa cu referire la replicamedia.md.

„Absolut”, a spus el, răspunzând la întrebarea dacă, în cazul în care pretinsele „referendumuri” vor fi „pozitive”, încercările Kievului de a recuceri aceste teritorii ar fi considerate atacuri la adresa Federației Ruse.

Peskov a precizat că „imediat” (n,red, Tass – după decizia de aderare la Federația Rusă) pe teritoriul regiunilor ocupate „va intra în vigoare Constituția Federației Ruse”.

„Aici totul este foarte clar”, a spus el. „Dacă există un act de intrare a acestor teritorii în Federația Rusă, atunci, în consecință, prevederile relevante ale constituției noastre vor funcționa deja”, a rezumat el.

Amintim că așa numitele „referendumuri” privind aderarea la Federația Rusă au început vineri dimineața, 23 septembrie, în republicile autoproclamate Donețk și Luhansk și zonele ucupate Herson și Zaporojie (parțial ocupată).

PUBLICITATE
Kievul și comunitatea internațională consideră aceste „referendumuri”, anunțate la începutul săptămânii și organizate în grabă de autoritățile de ocupație, nelegitime, acuzând Rusia de confiscarea unor porțiuni întregi de teritoriu, la fel cum a făcut în 2014 cu peninsula Crimeea.

Anterior, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că este „esenţial” ca separatiştii susţinuţi de Moscova în Ucraina să organizeze referendumuri în urma cărora regiunile lor să adere la Rusia, pentru că, spune el, „aderarea la Rusia constituie constituie un pas vital în protejarea intereselor lor şi ar putea justifica şi mai mult utilizarea forţei militare de către Rusia pentru a le proteja”.

Prin încorporarea celor patru zone ale Ucrainei în Rusia, Moscova ar putea justifica escaladarea militară după cum este necesar pentru a-și apăra teritoriul.

Putin a declarat miercuri că Rusia va „utiliza toate mijloacele de care dispunem” pentru a se proteja, o aparentă referire la armele nucleare.

OSCE, care monitorizează alegerile, a declarat că rezultatele nu vor avea forță legală, deoarece nu sunt conforme cu legea ucrainei sau standardele internaționale și zonele nu sunt sigure.

Nu există observatori independenți și o mare parte din populația de dinainte de război a fugit.

#Peskov #Rusia #referendum

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button