Sute de persoane au participat la cea de-a treia ediție a campaniei Guvernului „Biblioteca de sub brad”, care s-a desfășurat pe parcursul lunii decembrie. Anunțul a fost făcut pe 10 ianuarie de prim-ministrul Dorin Recean, care a precizat că au fost donate peste 9 000 de cărți, transmite sursa.
„Mulțumesc tuturor, că și în acest an, în cadrul campaniei „Biblioteca de sub brad”, am colectat la Guvernul Republicii Moldova peste 9 000 de cărți pentru copii. Sute de oameni, profesori, scriitori, elevi și studenți, pensionari, funcționari din administrația publică centrală și locală, oameni de afaceri, miniștri, deputați și șefi de agenții au răspuns apelului nostru de a dona cărți. Să cultivăm copiilor pasiunea pentru lectură și să creștem generații de tineri educați. În curând, toate cele 9 000 de volume vor ajunge în centrele de plasament pentru copii, dar și în spitalele din țară care au amenajate spații dedicate micilor cititori”, a scris prim-ministrul Recean pe Facebook.
Precizăm că în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei „Biblioteca de sub brad” au fost adunate peste 5 500 de cărți, care ulterior au fost distribuite în peste 50 de biblioteci școlare din Republica Moldova.