Politică

Plahotniuc – încă 3 noi capete de acuzare

Fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc, este acuzat de un nou episod legat de „Frauda Bancară”, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare. Procuratura Anticorupție a adus la cunoștința avocaților ordonanța de punere sub învinuire cu completarea acuzării față de Vladimir Plahotniuc în dosarul furtului miliardului.

Prin urmare, conform sursei, acesta este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari și spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari.

Noul episod incriminat lui Vladimir Plahotniuc are ca referință perioada 24.11.2014 – 29.06.2015, atunci când acționa ca lider al organizației criminale, fiind beneficiar efectiv și gestionar prin persoane interpuse al mai multor companii nerezidente. În perioada dată a primit în conturi, prin intermediul companiilor rezidente fondate de Ilan Șor, prin persoane interpuse, mijloace financiare în sumă de 21 000 000 de dolari, care aveau ca origine credite bancare obținute fraudulos de la BC „Banca de Economii” SA.

Prin urmare, în cadrul urmăririi penale, procurorii au constatat că, Vladimir Plahotniuc, din mijloace financiare obţinute conform schemei infracţionale indicate mai sus, a achiziționat un avion, pe care l-a utilizat în interese personale și în interesele organizației criminale, pe care ulterior l-a înstrăinat unor persoane terțe.

Amintim că, anterior, în cadrul aceleiaşi cauze penale, Vladimir Plahotniuc a fost pus sub acuzare, incriminându-i comiterea infracțiunilor de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari  și spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari.

Totodată, măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privința lui  Vladimir Plahotniuc, în prezenta cauză rămâne neschimbată.

În continuare, acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații orientate în vederea cercetării complete și obiective a circumstanțelor cauzei continuă pentru identificarea și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button