Societate

Polițiștii de frontieră au depistat o rețea specializată în falsificarea și vânzarea testelor PCR COVID-19

O rețea specializată în falsificarea și vânzarea testelor cu rezultat negativ la COVID-19 a fost deconspirată de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Vest. Sursă.

În urma unor percheziții au fost ridicate certificate de vaccinare anti-COVID-19, teste cu rezultat negativ și suporturi de stocare a informațiilor cu privire la imunizările false și liste cu beneficiarii acestora.

Acțiunile au fost desfășurate de către polițiștii de frontieră în contextul depistării testelor PCR false în punctele de trecere a frontierei de stat. 

Membrii rețelei racolau persoane care aveau nevoie de teste sau chiar certificate de vaccinare, apoi le prelucrau datele personale pentru tipărirea actelor solicitate. 

Oamenii legii au constatat că această rețea dispunea de tehnică modernă specială pentru imprimarea și prelucrarea imaginilor, cu ajutorul căreia realizau documentele solicitate. 

Suplimentar, au fost ridicate suporturi de stocare a informației cu privire la imunizările false și beneficiari ai acestor teste, certificate de vaccinare și teste false ce aveau însemnele unor instituții medicale din Republica Moldova, România, Marea Britanie și altele.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală. Dacă le va fi demonstrată vinovăția, persoanele riscă de la 27.500 la 47.500 de lei sau închisoare de până la 5 ani.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button