În iunie 2024, Rusia a încercat să modifice granițele maritime, revendicând o parte din apele teritoriale ale Lituaniei și Finlandei. Iar în iulie 2025, Polonia anunță crearea unui Centru pentru Securitate Maritimă. Acesta nu este doar un răspuns la amenințările în creștere, ci o tranziție strategică către o nouă doctrină de apărare națională într-un context de război hibrid, în care infrastructura critică a devenit o zonă de graniță.
Marea Baltică nu mai este un „tampon”, ci un spațiu de confruntare directă. După aderarea Suediei și Finlandei la NATO, aceasta a devenit o mare internă a Alianței. Totuși, în loc ca tensiunile să scadă, Polonia și aliații săi observă o creștere a amenințărilor: sabotaje asupra infrastructurii maritime, drone de origine necunoscută, bruiaj al semnalelor de navigație, flote fantomă. La Varșovia, aceste evenimente nu mai sunt considerate incidente izolate.
Centrul pentru Securitate Maritimă nu este o reacție la atacurile de azi, ci un răspuns la provocările de mâine. Obiectivele sale vor include protejarea porturilor, terminalelor de combustibil și gaze, parcurilor eoliene offshore, cablurilor submarine și conductelor. Centrul va coordona monitorizarea zonelor maritime ale Poloniei, schimbul de informații și răspunsul la situații de urgență — totul într-un context de amenințări multiple, care combină metode tradiționale și cibernetice.
Războiul hibrid purtat de Rusia nu are nevoie de o declarație oficială. La Varșovia se înțelege clar că atacurile asupra infrastructurii sunt o nouă formă de șantaj, presiune și demonstrație de forță. De aceea, pe lângă acest Centru, Ministerul de Interne al Poloniei investește în sisteme radar integrate de ultimă generație, sisteme de neutralizare a dronelor maritime și formarea de unități specializate în protejarea obiectivelor critice de pe uscat și de pe mare.
Dar chiar și cele mai bune tehnologii sunt inutile fără oameni. De aceea, parlamentarii polonezi au atras atenția asupra lipsei grave de personal în unitățile maritime ale poliției de frontieră — în regiunile Pomerania și Cașubia. Acestea sunt centre de investiții energetice, dar și zonele cu cele mai mari riscuri. Lipsa de personal nu mai este o problemă administrativă, ci o breșă în scutul defensiv al țării.
Polonia nu este singură. Țările baltice își sporesc și ele securitatea. Letonia a interzis deja angajarea cetățenilor ruși și belaruși în infrastructura critică. Estonia dezvoltă o navă de patrulare robotizată. NATO a lansat misiunea Baltic Sentry pentru a monitoriza obiectele submarine, iar cerul de deasupra Mării Baltice este patrulat permanent.
Polonia merge chiar mai departe — este dispusă să aloce până la 6% din PIB pentru apărare. Nu este un gest simbolic, ci o recunoaștere conștientă a realității: apărarea Mării Baltice nu mai este o chestiune periferică, ci un pilon central al stabilității geopolitice a Europei.
O mențiune specială merită Kaliningrad — avanpostul rusesc aflat în inima NATO. De acolo, Rusia își întărește flota, organizează exerciții militare demonstrative și desfășoară operațiuni de recunoaștere radio-electronică. Amenințările la adresa cablurilor submarine și a infrastructurii energetice din partea dronelor și grupurilor de sabotaj devin din ce în ce mai reale. Centrul pentru Securitate Maritimă este un pas preventiv menit să evite o repetare a incidentului cu gazoductul Nord Stream.
Polonia se pregătește pentru o confruntare de durată — nu pentru că își dorește războiul, ci pentru că realitatea nu mai permite trăirea într-o lume a iluziilor. Centrul pentru Securitate Maritimă nu este doar o nouă structură instituțională. Este simbolul faptului că marea a devenit un nou câmp de luptă într-o epocă în care un război poate începe fără niciun foc de armă. De aceea, Marea Baltică este astăzi arena-cheie a rezistenței occidentale.
Imagine: ilustrație, sursa
