Republica Moldova este „foarte vulnerabilă”. O spune președinta Maia Sandu, în cadrul unui interviu pentru Digi24. Potrivit acesteia, vulnerabilitatea energetică poate „să ducă la instabilitate care provoacă sărăcie și probleme sociale și economice”. Totodată, aceasta a subliniat că războiul din Ucraina a amplificat problemele din Republica Moldova, transmite sursa.
„Este foarte clar pentru toți, că acest război purtat de Federația Rusă, acest război hibrid se întâmplă pe teritoriul Republicii Moldova. Și el a început nu de azi, de ieri. Războiul pe care l-a pornit Rusia împotriva Ucrainei a amplificat probleme de tot felul.
Republica Moldova importă toate resursele energetice și atunci când prețurile la resursele energetice au explodat din cauza acestui război, noi suntem cei mai vulnerabili. Acum este și problema furnizării, asigurării țării cu gaze sau cu energie electrică. Uneori este greu pentru noi, chiar și la prețuri mari să asigurăm țara cu aceste resurse.
Altfel, este foarte dificil ca să putem să facem față acestor prețuri, și așa cum spuneam, este afectată și economia. De aici inflația foarte mare, și forțe inclusiv politice, forțe politice pro-ruse care și au dat mâna cu grupări corupte din Republica Moldova și care încearcă să răstoarne această guvernare. Pentru că nu doresc să putem să continuăm reformele, să facem ordine în justiție, să avem instituții anticorupție puternice, pentru că aceste forțe nu vor ca noi să mergem spre Uniunea Europeană așa cum ne-am propus”, a declarat președinta.
Întrebată dacă Republica Moldova ar fi dispusă, în aceste condiții, să renunțe la neutralitatea sa, Sandu a precizat că suntem o țară democratică și contează „ce cred oamenii”.
„Nu avem majoritate în Parlament să schimbăm Constituția, și, în general, pentru a schimba această prevedere din Constituție e nevoie de sprijin popular. Or, de-a lungul timpului în Republica Moldova discursul politic a fost pentru această neutralitate care vedem că nu ne protejează. Deci, avem acest acest risc major de securitate pe care îl simțim în fiecare zi.
În același timp, suntem un stat democratic, vrem să consolidăm democrația, și contează ce cred cetățenii. Facem tot ce putem să menținem siguranța cetățenilor, chiar și în acest context dificil, dar avem nevoie de sprijinul României. Avem nevoie de sprijinul partenerilor noștri ca să putem să oferim în continuare siguranță securitate cetățenilor Republicii Moldova”, a punctat șefa statului.
Președinta consideră că cetățenii din țara noastră se vor simți în siguranță doar după ce vom deveni stat membru al Uniunii Europene.
„Republica Moldova, așa cum am vorbit la început, nu are umbrelă de securitate, și această problemă nu putem să o rezolvăm peste noapte, dar în același timp putem să găsim formule.
Chiar dacă nu avem această această umbrelă de securitate, putem să găsim formule care ar oferi mai multă certitudine și siguranță cetățenilor noștri. Republica Moldova este vulnerabilă în continuare și noi credem că doar atunci când va ajunge în marea familie europeană, atunci ne vom putea simți în siguranță”, a conchis Maia Sandu.