Război în Ucraina

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a ajuns în Japonia pentru a participa la Summitul G7

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a ajuns în Japonia pentru a participa la Summitul G7. Liderii vor avea discuții cu privire la alte răspunsuri la invazia Rusiei în Ucraina în cadrul reuniunilor care au început vineri la Hiroshima, informează sursa.

„Japonia. G7. Întâlniri importante cu parteneri și prieteni ai Ucrainei. Securitate și cooperare sporită pentru victoria noastră. Astăzi, pacea va deveni mai aproape”, a scris șeful statului ucrainean pe contul său de Telegram.

Șeful Biroului Președinției din Ucraina, Andrii Yermak, a menționat anterior că în Japonia va avea loc o întâlnire între Zelenski și președintele SUA, Joe Biden, unde liderii vor discuta în detaliu despre pregătirea armatei ucrainene pentru avioanele de luptă F-16.

Summitul G7 din Japonia a început pe 19 mai și va dura trei zile. La acesta, liderii țărilor participante vor discuta despre situația din Ucraina, dezarmarea nucleară, afacerile regionale, economia mondială, dar și despre problemele globale precum schimbările climatice, sănătatea și dezvoltarea.

Zelensky a ajuns în Japonia cu un avion al Guvernului francez din orașul Jeddah, unde a vorbit la summit-ul Ligii Statelor Arabe, scrie The Guardian. El a fost văzut ieșind din avion pe fondul securității stricte, înaintea unei zile întregi de discuții bilaterale și de grup cu liderii G7, menite să sporească sprijinul occidental pentru Kiev.

Vineri, G7 a anunțat o nouă serie de sancțiuni care vizează Kremlinul și și-a reiterat sprijinul neclintit pentru Kiev în fața „războiului de agresiune ilegal, nejustificat și neprovocat” al Rusiei.

Vizita lui Zelenski îi va oferi, de asemenea, o ocazie rară de a vorbi cu liderii țărilor puternice nealiniate, inclusiv Brazilia și India, care au refuzat să condamne invazia Rusiei.

Statele Unite au fost vârful de lance al sancţiunilor dure impuse companiilor, băncilor şi persoanelor fizice din Rusia, iar anunţul care urmează să fie făcut este menit să reafirme hotărârea puterilor mondiale de a sprijini Ucraina şi de a strânge şurubul în cazul Moscovei.

Aceste măsuri, la care Statele Unite contribuie cu un set „substanţial” de sancţiuni, vor „face şi mai dificilă alimentarea maşinăriei de război a Rusiei”, a precizat sursa citată. Măsurile americane sunt menite să „limiteze în mod semnificativ accesul Rusiei la produsele necesare pentru capacităţile sale de luptă”, a explicat înaltul oficial american, transmite News.ro.

Statele Unite vor interzice astfel în mod specific exporturile americane către 70 de entităţi din Rusia şi din alte ţări. În plus, Washingtonul va pune în aplicare 300 de sancţiuni împotriva diferitelor ţinte, „persoane, organizaţii, nave şi aeronave”, în Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.

Occidentul a decis sancţiuni fără precedent împotriva Rusiei de la invadarea Ucrainei în februarie 2022, pentru a o sugruma din punct de vedere economic, inclusiv prin diminuarea veniturilor provenite din petrol, şi pentru a-i perturba industria de apărare.

#Ucraina #SummitG7

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button