Economie

Programului guvernamental „Prima Casă”. Câte locuințe au fost cumpărate de la lansarea acestuia

De la lansarea Programului guvernamental „Prima Casă” și până în prezent, prin intermediul Programului au fost procurate 7.352 de locuințe.

Alte 8 cereri au fost acceptate, pentru care urmează a fi semnate contractele de garanție, transmite sursa.

Potrivit Ministerului Finanțelor, suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 3,98 miliarde de lei, iar suma totală a garanțiilor constituie 1,94 miliarde de lei.

Din numărul total al beneficiarilor, 5.532 de persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului, dintre care 1.294 de persoane în cadrul Programului Prima Casă 2, 3.098 – în cadrul programului Prima Casă 3, 1.128 – în cadrul programului Prima Casă 4 și 12 – în cadrul programului Prima Casă 5.

Din cei 7.352 de beneficiari, 5.037 sunt familii, iar 2.315 sunt tineri necăsătoriți. 

Vârsta medie a solicitanților este de 31,5 ani. Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,78 m.p., în timp ce valoarea medie a locuințelor procurate este de 632,40 mii de lei.

Din numărul total de locuințe procurate în cadrul Programului, 6.872 sunt amplasate în zonele urbane, iar 480 – în zonele rurale. 6.666 de locuințe procurate sunt apartamente, iar 686 sunt case de locuit individuale.

Precizăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button