Internaţional

Proiect de lege în Franța. Cetățenii francezi vor putea prelua numele de familie al mamei printr-o simplă procedură

Cetățenii francezi vor putea să preia numele de familie al mamei când devin adulți, a anunțat duminică ministrul Justiției, Eric Dupond-Moretti. Sursă.

Guvernul francez și-a anunțat sprijinul pentru un proiect de lege propus de un parlamentar al partidului de guvernământ, Patrick Vignal, lege care le va permite tinerilor, odată ajunși la vârsta de 18 ani, să-și schimbe numele printr-o procedură simplă la primărie.

Cetățenii francezi vor avea libertatea de a păstra numele de familie al tatălui, sau să preia numele de familie al mamei, sau să și le treacă pe amândouă în actul de identitate, în ce ordine vor ei.

Și în prezent francezii își pot schimba numele de familie, numai că procedura este lungă și greoaie, fiind nevoie de un motiv întemeiat pentru așa ceva.

„Nimeni nu trebuie obligat să-și dezvăluie în fața statului motivele intime pentru care vrea să-și schimbe numele”, a arătat ministrul Dupond-Moretti într-o postare pe Twitter.

Proiectul de lege va ajunge la vot în săptămânile următoare.

Într-un interviu pentru revista Elle, Dupond-Moretti a declarat că noua legislație va face mai ușoară schimbarea numelui cetățenilor crescuți de mame singure, sau de două mame, sau de doi tați.

„Va fi o lege care favorizează egalitatea între părinți și libertatea pentru toți cetățenii francezi”, a afirmat ministrul Justiției.

Legea va fi o soluție și pentru cei care vor să-și schimbe numele de familie după un eveniment traumatic, cum ar fi incestul sau violența din partea tatălui împotriva mamei copilului, a mai precizat Dupond-Moretti.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button