Război în Ucraina

Religia în Rusia – Avertismentul patriarhului Kiril, pentru „demenții care-și doresc să distrugă Rusia”

Anunţul patriarhului rus Kiril a fost făcut joi, 19 ianuarie, pe fondul intensificării ajutorului militar din partea Occidentului pentru Ucraina, informează Agerpres, care citează EFE.

„Apar astăzi mari ameninţări în lume, faţă de ţara noastră şi faţă de toată fiinţa umană. Dorinţa de a învinge Rusia a căpătat forme foarte periculoase. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i ilumineze pe aceşti demenţi şi să-i ajute să înţeleagă că orice dorinţă de a distruge Rusia va însemna sfârşitul lumii”, a spus în timpul unei liturghii patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, scrie sursa.

El a amintit că Rusia dispune de armament foarte puternic şi are „oameni foarte puternici, care au avut mereu o mare motivaţie pentru victorie”. Potrivit patriarhului rus, „unii demenţi” cred că Rusia poate fi învinsă sau supusă, ceea ce ar însemna să li se impună locuitorilor săi noi norme morale „care nici măcar nu pot fi definite drept valori”. 

„Sunt vremuri îngrijorătoare, dar credem că Dumnezeu nu va abandona pământul rus” şi „Rusia va avea forţa de a-şi apăra pământul şi poporul, la nevoie. Şi ca Dumnezeu să nu permită ca situaţia să se agraveze până la acest punct, să aducă liniştea şi să-i pacifice pe toţi şi să-i ajute să colaboreze pentru o lume mai bună”, şi-a exprimat speranţa patriarhul Kiril.

#Kirill #religie #război

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button