Politică

Republica Moldova marchează nouă ani de la instituirea regimului liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Mesajul lui Nicu Popescu

Republica Moldova marchează vineri, 28 aprilie, opt ani de când are regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Potrivit ultimelor date, peste 2,4 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova au călătorit de peste 9 milioane de ori în statele UE în cei nouă ani de la liberalizarea regimului de vize. Acordul încheiat în acest sens între UE și Republica Moldova a oferit cetățenilor moldoveni nu doar posibilitatea de a călători mai ușor și mai simplu, relatează sursa.

În acest sens, șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu a transmis un mesaj în care a menționat că liberalizarea regimului de vize cu UE a fost unul dintre pașii importanți în direcția aderării la UE

„În această perioadă de timp, peste 2,4 milioane de moldoveni au călătorit în spațiul european, având oportunitatea de a-și întâlni prietenii și familiile sau a vizita locurile turistice din țările respective. Totodată, regimul liberalizat de vize a oferit oportunități noi pentru schimbul de experiență, cunoaștere și dezvoltare personală și a consolidat legăturile interumane, culturale și sociale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Liberalizarea regimului de vize cu UE a fost unul dintre pașii importanți în direcția aderării la UE. În continuare, rămânem ferm angajați în procesul de reforme și modernizare a Republicii Moldova, pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă, astfel încât țara noastră să devină membru cu drepturi depline a UE într-un termen cât mai restrâns”, a transmis Popescu.

Regimul de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova a fost liberalizat începând cu 28 aprilie 2014, prin modificarea Regulamentului UE nr. 539/2001 privind abolirea obligaţiei de viză pentru călătoriile de scurtă durată pentru cetăţenii Republicii Moldova posesori ai paşaportului biometric în spaţiul Schengen.

Acest lucru a fost posibil prin asigurarea implementării condiţionalităţilor Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize oferit țării noastre la 24 ianuarie 2011, în cadrul Dialogului RM-UE privind liberalizarea regimului de vize, lansat la 15 iunie 2010.

#Moldova #UE

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button