Economie

Republica Moldova va beneficia de ajutor nerambursabil de 3 mil. de euro pentru managementul traficului aerian

Republica Moldova va beneficia de asistență financiară nerambursabilă, în valoare de trei milioane de euro, pentru finanțarea costurilor legate de domeniul managementului traficului aerian, transmite sursa.

Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat pozitiv inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene (EUROCONTROL) și Republica Moldova referitor la implementarea Fondului de solidaritate voluntară privind managementul traficului aerian european (MTA).

Respectiv, prin intermediul Fondului european voluntar de solidaritate pentru ATM va fi posibilă acoperirea anumitor costuri ale Î.S. „MoldATSA”.

Este vorba despre costurile de personal, cum ar fi salariile personalului operațional, cheltuieli asociate formării profesionale și mentenanței sistemului, precum și orice alt cost legat de pregătirea operațională pentru reluarea traficului aerian.

Acordul va intra în vigoare la data semnării.

#Moldova #ajutor_financiar #traficul_aerian

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button