Federația Rusă a adresat o notă de protest Republicii Moldova, după expulzarea șefului „Sputnik Moldova”, Vitalii Denisov. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova califică decizia autorităților de la Chișinău drept una „nefondata și provocatoare”, transmite sursa.
Nota de prostest a fost înaintată Însărcinatului cu afaceri ad-interim al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova, Sergiu Goncherenco.
„La 13 septembrie, la Ministerul de Externe al Rusiei a fost chemat Însărcinatul de Afaceri al Republicii Moldova în Federația Rusa S. Goncherenko, căruia i s-a exprimat un puternic protest în legătură cu decizia nefondata și provocatoare a autorităților moldovenești de a-l expulza din țară pe șeful agenției de presă Sputnik Moldova V. A. Denisov”, se arată în comunicatul MAE rus.
Autoritățile ruse consideră acest demers că parte a campaniei anti-ruse lansate de oficialii de la Chișinău.
„Am cerut părții moldovenești să înceteze persecuția cu motivație politică a resurselor mass-media în limba rusă și să respecte obligațiile internaționale în domeniul libertății de exprimare și mass-media și asigurării drepturilor jurnaliştilor. Este un alt pas neprietenos al autorităților moldovenești nu va rămâne fără un răspuns adecvat din partea Rusiei”, se arată în comunicatul MAE rus.
Directorul Sputnik Moldova, Vitalii Denisov, în vârstă de 56 ani, a fost declarat idezirabil și expulzat, miercuri dimineață, din Republica Moldova. Conform actului emis de către Inspectoratul General pentru Migrație, acesta a fost declarat persoană indezirabilă pentru o perioadă de zece ani.
Conform procedurilor persoana a fost îndepărtată sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova.
Măsura de îndepărtare a străinului a fost dispusă în legătură cu implicarea acestuia în treburile interne ale Republicii Moldova, fapt care pune în pericol securitatea informațională a țării noastre.
În cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat că autoritățile de la Chișinău nu vor permite ca spațiul informațional să fie inundat de informații false și conținuturi malițioase.
„Autoritățile au toleranță zero împotriva știrilor false. Mesajul nostru este unul clar, vom continua să protejăm interesele cetățenilor Republicii Moldova. Depinde de fiecare dintre noi, de întreaga societate indiferent de ideologia politica sau limba care o vorbim să nu permitem nimănui să ne dezbine sau să ne slăbească țara prin intermediul propagandei și conținuturilor malițioase”, a declarat Daniel Vodă.
Conform art. 55 a Legii nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, o persoană poate fi declarată indezirabilă dacă a desfășurat, desfășoară ori în privința acesteia există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică.