Internaţional

Rusia a preluat Preşedinţia Consiliului de Securitate ONU. „Vom exercita toate drepturile”, anunță Kremlinul

Rusia a preluat, astăzi, preşedinţia prin rotaţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, dar Administraţia Ucrainei a catalogat drept o „ruşine” acţiunea. Moscova va exercita timp de o lună Preşedinţia Consiliului de Securitate ONU. „Vom exercita toate drepturile”, a comunicat Kremlinul, scrie antena3.ro.

„Este o ruşine, dar şi o nouă lovitură simbolică asupra sistemului de relaţii internaţionale bazat pe reguli”, a reacţionat Andrii Iermak, şeful Cancelariei prezidenţiale de la Kiev.

La rândul său, Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, a declarat următoarele:

„Această situaţie aminteşte că ceva este în neregulă în funcţionarea arhitecturii internaţionale de securitate”.

Cu o declarație în acest sens a venit și Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul SUA la ONU.

„Rusia este membru permanent al Consiliului de Securitate ONU. Nu ar fi trebuit să preia acest mandat, având în vedere acţiunile împotriva Ucrainei, dar Carta Naţiunilor Unite nu permite modificarea statutului unui membru permanent al Consiliului de Securitate”, a declarrat oficialul.

„Din nefericire, Rusia este membru permanent al Consiliului de Securitate ONU şi nu există nicio cale fezabilă din punct de vedere legal pentru a schimba această realitate”, afirmase anterior Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA.

#Rusia #ONU #Kremlinul

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Vizualizări: 7