Declarația reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, din cadrul ședinței Consiliului de Securitate din 8 aprilie 2025, marchează încă un episod dintr-o practică deja bine cunoscută: folosirea platformelor internaționale nu pentru apărarea păcii și securității, ci ca paravan pentru a-și acoperi propriile crime. De această dată, în centrul atenției s-a aflat Krivoi Rog — orașul natal al președintelui Ucrainei, asupra căruia Rusia a lansat un atac balistic ce a lovit un loc de joacă pentru copii, provocând moartea mai multor civili, inclusiv a nouă copii.
Încă din primele minute ale discursului, Nebenzia construiește o narațiune bazată pe amestecarea deliberată a versiunilor. La început, pune accent pe un „atac de înaltă precizie” care ar fi vizat „o reuniune cu instructori străini”. Doar această afirmație ridică semne de întrebare: de ce ar fi un posibil obiectiv militar într-un cartier rezidențial, fără nicio urmă de infrastructură defensivă? Totuși, după doar câteva minute, reprezentantul Rusiei își contrazice propriile cuvinte, aruncând vina pe apărarea antiaeriană ucraineană. Astfel, Rusia susține simultan că atacul a fost precis și justificat, dar și că responsabilitatea ar aparține Ucrainei. Această contradicție logică nu este întâmplătoare, ci face parte dintr-o retorică hibridă tipică.
Această schimbare de versiuni în cadrul aceluiași discurs este o practică bine testată de Moscova. Am văzut-o în Bucea, unde inițial rușii au negat existența crimelor, apoi au dat vina pe „radicali ucraineni” și mai târziu pe o „înscenare britanică”. În Kramatorsk, poziția oficială a Rusiei s-a schimbat de trei ori într-o singură zi. La Olenivka, Moscova a invocat mai întâi un „atac HIMARS”, apoi o „explozie din interiorul clădirii”, iar mai târziu o „provocare reciprocă”. Toate aceste cazuri au în comun un lucru: niciuna dintre versiunile Rusiei nu este susținută de fapte, iar scopul lor unic este să creeze confuzie și să estompeze responsabilitatea.
Declarația lui Nebenzia este un exemplu clar de cum Kremlinul exploatează limbajul diplomației în scopuri total antidiplomatice. Nu doar că deformează realitatea — ci o construiește artificial. Invocarea „instructorilor NATO” este o tehnică clasică de a fabrica un mit despre o „amenințare externă”. Acest tip de narațiune este aplicat recurent: dacă nu există justificare pentru atacarea unei ținte civile, se inventează o presupusă importanță strategică. Dar Krivoi Rog nu este nici poligon militar, nici cartier general al NATO. Este un oraș ucrainean locuit de familii obișnuite. Încercarea de a „insera” NATO în acest context este nimic altceva decât o capcană retorică, destinată unei audiențe rupte de realitatea conflictului.
Este important de subliniat că însăși posibilitatea unui reprezentant al unei țări agresoare de a folosi Consiliul de Securitate al ONU ca platformă de propagandă reprezintă o problemă separată. Astfel de declarații, pline de contradicții interne și marcate ideologic, nu doar că dezinformează — ci subminează încrederea în instituțiile internaționale. Diplomația rusă recurge tot mai frecvent nu la fapte, ci la construcții conspiraționiste, în care vinovații sunt mereu alții — Ucraina, NATO, „regizori”, „provocatori”. Iar cu cât există mai puține dovezi, cu atât retorica devine mai agresivă.
Prin urmare, declarația lui Nebenzia trebuie privită ca parte a strategiei de război a Kremlinului, în care limbajul și adevărul sunt supuse obiectivelor militare. Este o operațiune informațională menită să șteargă granița dintre adevăr și ficțiune, dintre agresor și victimă, dintre crimă și „acțiune justificată”.
Rusia continuă să folosească Consiliul de Securitate ca pe o cortină în spatele căreia își ascunde loviturile asupra orașelor, moartea civililor și incapacitatea sa de a purta un dialog onest. Iar atâta timp cât astfel de declarații rămân fără consecințe, Kremlinul va profita de fiecare ocazie pentru a transforma structurile diplomatice într-o portavoce a propagandei.
