InternaţionalSocietate

Rusia: Anti-record de infectări cu COVID pentru a 3-a zi consecutiv

Rusia a anunțat duminică un nou record zilnic de contaminări cu coronavirus, pentru a treia zi consecutiv, creștere cauzată de varianta Omicron, foarte contagioasă, informează AFP.

Țara europeană cu cel mai mare număr de decese asociate COVID-19, Rusia a înregistrat 63.205 de cazuri noi, după ce sâmbătă a raportat 57.212, iar vineri, 49.513, potrivit cifrelor guvernamentale, transmite sursa.

Președintele rus Vladimir Putin a avertizat săptămâna trecută că țara sa are la dispoziție două săptămâni pentru a se pregăti înainte de a fi afectată la rândul său de această variantă, făcând apel la accelerarea testărilor și a vaccinării.

Capitala Moscova, epicentrul epidemiei pe teritoriul țării, a înregistrat totodată un nou record, pentru a patra zi la rând, cu 17.528 de cazuri noi.

Contaminările sunt în creștere accelerată zilele acestea, prevestind un val deosebit de puternic.

În Rusia, care abia a depășit un val însoțit de multe decese provocat de varianta Delta, autoritățile întâmpină în continuare dificultăți în a-i convinge pe cetățeni să se vaccineze.

Deși sunt disponibile mai multe vaccinuri de producție proprie, printre care Sputnik V, mai puțin de jumătate dintre cei 144 de milioane de ruși sunt vaccinați cu schemă completă până în prezent, potrivit site-ului specializat Gogov.

Joi, creatorii Sputnik V au susținut într-un comunicat că vaccinul asigură o ”protecție puternică” împotriva variantei Omicron, afirmații similare cu cele ale lui Putin, care a declarat că vaccinul rus este ”mai eficace decât celelalte utilizate în lume”.

Statisticile guvernamentale vorbesc despre 326.112 de decese cauzate de COVID-19 de la debutul pandemiei. Dar institutul de statistică Rosstat, care aplică o definiție mai largă a deceselor legate de virus, a contabilizat un bilanț aproape dublu.

După un lockdown strict impus în primăvara lui 2020, autoritățile ruse au refuzat aplicarea unor restricții similare, în ciuda unor noi valuri epidemice, în scopul limitării pierderilor economice.

Rusia ocupă locul al patrulea în rândul țărilor cu cel mai mare număr de decese pe plan global, potrivit unui bilanț realizat de AFP, după Statele Unite, Brazilia și India.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button