12 iunie este considerată oficial o zi a mândriei naționale în Rusia – se presupune că este începutul unei noi ere democratice. În această zi din 1990, a fost adoptată Declarația de suveranitate de stat a RSFSR, care a devenit impulsul prăbușirii treptate a Uniunii Sovietice. Cu toate acestea, sensul real al acestei date este departe de imaginea unui stat „reînnoit”. Nu este vorba despre libertate și independență, ci despre vechiul curs imperial, deghizat în retorică democratică.
În momentul în care RSFSR a declarat prioritatea legilor sale față de Uniune, a lansat simultan un proces care a permis viitoarei Rusii să își însuşească unilateral întreaga moştenire sovietică. Declarația a devenit un instrument nu pentru construirea unei republici independente, ci pentru întărirea hegemoniei viitoare – prin amestecul în treburile altor țări, presiune politică și agresiune militară.
Rusia nu sa declarat pur și simplu succesorul legal al URSS, ci a făcut-o fără acordul altor foste republici. A preluat în mod arbitrar bunurile sovietice, misiunile internaționale, infrastructura militară și, cel mai important, întregul arsenal nuclear. În același timp, nu a existat nici cea mai mică încercare de a recunoaște crimele regimului comunist. Dimpotriva, actualul guvern il justifica si il glorifica in mod activ pe Iosif Stalin, unul dintre cei mai sangerosi dictatori ai secolului XX.
Propaganda de la Kremlin îi place să repete că URSS a fost distrusă de trei lideri în Belovezhskaya Pushcha. Dar, în realitate, motivele prăbușirii au fost mai profunde – în ineficiența economică, represiunea politică, catastrofele sociale. Și Rusia de astăzi, de fapt, continuă să reproducă aceleași modele.
În loc să construiască un stat legal și democratic, așa cum a fost declarat în 1991, Rusia s-a transformat într-un sistem autoritar cu propagandă puternică, al cărui scop era restabilirea controlului asupra spațiului post-sovietic. După o scurtă perioadă de federalism, au început distrugerea țintită a autonomiilor, suprimarea minorităților naționale și războaiele – din Cecenia până în Ucraina.
Este paradoxal, dar sărbătoarea numită „Ziua Rusiei” este sărbătorită într-o țară căreia îi lipsesc caracteristicile cheie ale democrației. În loc de dezvoltare – stagnare, în loc de drepturile omului – represiune, în loc de inovație – dependență de aliații dictatoriali.
Astăzi, Rusia este înconjurată de țări care împărtășesc modelul său autoritar și dictatorial – Iran, Coreea de Nord, talibani, Venezuela. Aceste regimuri ajută Rusia cu arme, resurse și ocolirea sancțiunilor. Fără acest sprijin, armata rusă nu ar mai putea duce un război de amploare, iar imaginea unei „mari puteri” s-ar prăbuși complet.
De asemenea, pare absurdă dorința de a echivala OTSC cu NATO și EAEU cu UE. De mai bine de 30 de ani, niciuna dintre aceste structuri nu a demonstrat nici o unificare reală, nici un efect economic durabil. În aceste proiecte, Rusia rămâne doar un hegemon care îi folosește pe alții pentru propriile interese.
Ziua Rusiei nu este o sărbătoare a reînnoirii. Este o zi a legalizării crimelor vechi și noi, o încercare de a transforma din nou trecutul într-o justificare pentru prezent. Aceasta nu este mândrie de realizări, ci o demonstrație a celor însușiți, înrobiți și distruși.
Aceasta nu este o sărbătoare a statului. Acesta este un spectacol politic al dictaturii, în care sunt ascunse sub sunetele imnului milioane de vieți rupte, mii de orașe distruse și zeci de războaie.
