Șase cetățeni străini care au traversat ilegal hotarul, din Ucraina în Republica Moldova, a fost depistați de polițiștii de frontieră. Incidentele au fost consemnate în ultimele 24 de ore, transmite sursa.
În primul caz, aflată în timpul unei misiuni de serviciu, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Tocuz a observat cum înaintau grăbit dinspre Ucraina cinci persoane.
La fața locului au fost legitimați cetățeni ucraineni cu vârstele cuprinse între 24 și 37 de ani. În cadrul documentării acestora a fost solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova.
În perimetrul de răspundere a Sectorului Poliției de Frontieră Săiți, patrula mobilă a depistat încă un cetățean ucrainean.
Străinul a recunoscut că în mod clandestin a ajuns în Moldova, prin trecerea ilegală a frontierei moldo-ucrainene. La fel, persoana este solicitant de azil pe teritoriul țării noastre.
Cercetările continuă, cei șase străini au fost prezentați Inspectoratului General pentru Migrație.
#hotar#migrație#ilegalitate