Economie

Semnat: Republica Moldova primește 100 de milioane de euro în calitate de asistență nerambursabilă

Acordul privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară a fost semnat de către cei doi premieri astăzi la Chișinău, după ședința comună a guvernelor celor două țări, transmite sursa.

Documentul are drept scop consolidarea relațiilor de colaborare dintre cele două state prin intensificarea cooperării în sectorul energetic, transport și infrastructură de transport, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, lucrări publice și infrastructură, întreprinderi mici și mijlocii, independența mass-media, reforma administrației publice, afaceri interne, sănătate, educație, cultură și patrimoniu, cercetare și turism.

În aplicarea Acordului, România și Republica Moldova vor lua, de comun acord, măsurile necesare pentru realizarea proiectelor care să contribuie la: intensificarea cooperării,  dezvoltarea parteneriatului strategic pentru integrarea europeană și racordarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

De asemenea, este vorba despre promovarea procesului de reforme în spirit european și susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova; impulsionarea dezvoltării, reducerea disparităților economice și sociale, precum și creșterea rezilienței Republicii Moldova la factorii destabilizatori.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, au mai semnat și Declarația comună a celor două guverne cu privire la consolidarea cooperării în domeniul economic și cel investițional.

#100_milioane_euro #România #asistență_financiară

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Vizualizări: 19