Economie

Fermierii nu vor renunța! Vor să protesteze non-stop PMAN timp de trei săptămâni

Fermierii nu renunță! Membrii Asociației Fermierilor din Moldova au depus la Primăria Chișinău o declarație prealabilă prin care anunță că intenționează să protesteze non-stop în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) timp de trei săptămâni, în perioada 7-30 iunie., transmite sursa.

La întrunire ar urma să participe în jur de o mie de persoane, care vor aduce cu ei în PMAN peste 300 de unități de tehnică agricolă. Agricultorii spun că vor protesta față de „atitudinea neglijentă din partea structurilor statului față de sectorul agroindustrial”.

Fermierii se plâng că seceta cruntă, creșterea prețurilor la resursele necesare producerii agricole cu 150-200% și majorarea dobânzilor la credite de aproximativ trei ori a adus ramura agricolă în prag de faliment.Mai mult, agricultorii susțin că excesul producției agricole din Ucraina ar fi influențat prăbușirea prețurilor pe piața internă la grâu, orz, porumb, rapiță și floarea soarelui cu între 2 și 4 lei kilogramul. 

Fermieri mai spun că sectorul agrar este extrem de decapitalizat, iar ei nici măcar nu pot miza pe subvențiile pentru anul trecut, care se achită cu mare întârziere. Reprezentanții Asociației subliniază că agricultorii mici și mijlocii sunt disperați și nu au bani pentru recoltare și lucrările agricole de toamnă. 

„Lucrările agricole de primăvară mulți agricultori le-au realizat la nivelul minimal tehnologic. O bună parte de fermieri planifică sistarea activității. Remarcăm că în alte țări ale Europei de Est, unde agricultorii se confruntă cu problemele similare, subvențiile constituie 200-400 euro per hectar, autoritățile au alocat suport financiar suplimentar pentru producătorii de cereale și oleaginoase în valoarea sumară de aproximativ 300 mln euro și, totodată, Comisia Europeană a interzis temporar importul unor produse agricole din Ucraina în Polonia, România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia” spun fermierii. 

Agricultorii se plâng că dialogul anterior cu premierul Dorin Recean nu s-a soldat cu succes, nicio propunere a lor nefiind acceptată. 

„Totul a rămas deocamdată la nivelul promisiunilor generale pe o perioada nedeterminată, pe când efectul negativ cumulativ distruge acum o mare parte din fermierii mici și mijlocii. Cuțitul a ajuns la os”. 

Fermierii mai insistă ca problemele lor să fie discutate în cadrul Summit-ului Comunității Politice Europene, care va fi organizat în țara noastră în perioada 1-2 iunie 2023, iar Guvernul să își asume public până în data de 3 iunie o serie de angajamente

#fermieri #protest #declarație

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button