Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori la Moldovagaz consideră că existe premise reale pentru ca tariful la gazele naturale să scadă chiar și sub pragul de 13 lei pentru un metru cub consumat. Tofilat spune că prima ieftinire ar putea fi operată chiar în acest an, înainte de începutul sezonului rece, transmite sursa.
În cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei, Tofilat a declarat că „iarna aceasta va fi mult mai ușor decât cea precedentă” și că se așteaptă și la o a doua micșorare a tarifelor la începutul anului viitor.
„Eu cred că vom avea ori o micșorare înainte de sezonul de încălzire, și una la începutul anului. Fie ANRE poate să revizuiască metodologia tarifară, ca să nu ia în calcul prețul mediu pe anul calendaristic. Luna ianuarie deja a trecut, de ce să mă întorc în urmă și să pun media pe iarna trecută. Să luăm anul cu 12 luni, sau să punem un tarif de iarnă și unul de vară. Eu cred că noi în câteva luni vom ajunge la prețul sub 13 lei. Decizia o ia ANRE, cred că înainte de sezonul va fi o ieftinire și după anul nou încă una. Eu cred că există premise”, a spus Tofilat.
Anterior și Alexandru Slusari, care este membru al Consiliului de administrare al SA Energocom, din partea societății civile a menționat despre posibilitatea reducerii tarifului până la 13 lei, tarif care ar putea fi menținut pe toată perioada rece, indiferent de situația la burse.