Analize și opinii

Soarta lui Șor, în mâinile Israelului. Declarațiile lui Igor Grosu

Soarta lui Ilan Șor este în mâna autorităților din Israel. Președintele Parlamentului a declarat că responsabilii de la noi au trimis toate detaliile legate de dosarul în care a fost condamnat fostul primar de Orhei, iar acum sunt în așteptarea deciziei. Acesta susține că procesul durează, pentru că toată informația se verifică minuțios de procurorii de acolo.

„Eu nu aș vrea să comentez zvonurile. Un lucru știu. Din informația pe care o dețin sistemul judiciar, adică justiția din Israel e una cu reguli corecte. Sunt precedente de extrădare, dar ei sunt foarte pedanți și minuțioși în evaluarea probatoriului și a argumentelor. Cum a avut loc procesul și dacă au fost respectate drepturile părților și așa mai departe”, spune Igor Grosu, transmite sursa.

Președintele Parlamentului a declarat procurorii au transmis în cele mai mici detalii toate datele și dovezile ce i-ar demonstra vinovăția lui Ilan Șor. Iar acum sunt în așteptarea deciziei. Potrivit lui Grosu, în acest caz există două opțiuni. Ilan Șor va fi extrădat din Israel ori va sta 15 ani într-o pușcărie de-acolo. Cât ține de întorsătura de situație din autonomia Găgăuză, Igor Grosu spune că nu este sigur în declarațiile unor deputați, inclusiv a președintelui Adunării, care s-au arătat împotriva implicării fugarului Șor în politica locală:

„Îmi vine greu să spun dacă este vorba de ceva pe bune. 

-Este o trezire a clasei politice din Adunarea Populară sau nu? 

-Pentru mine încă e greu de spus. Eu am dialog cu unii cu care pot vorbi, cu cei care au legături cu bandiții nu pot discuta.” 

Recomandarea lui Grosu pentru deputații locali a fost ca ei să vorbească public despre eșecul în colaborarea cu Ilan Șor. Întrebat dacă știe când președinta ar putea semna decretul de învestire a noii bașcane, Evghenia Guțul, în calitate de membră a Guvernului, Grosu a refuzat să divulge vreo informație:

„Eu zic că mai bine întrebările care țin de doamna președintă să răspundă ea.” 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button