Război în Ucraina

Soldații ruși regretă că au plecat în Ucraina

Consilierul ministrului de Interne al Ucrainei, Anton Gherașcenko, a publicat fragmente din discuțiile soldaților ruși care au invadat Ucraina cu familiile lor, preluate de autorități.

O mamă îi spune fiului că dacă va dezerta din războiul din Ucraina riscă peste 20 de ani de detenție conform legislației ruse. Ea își anunță fiul că a vorbit cu comandantul lui și acela i-a spus că el ar fi semnat contractul prin care și-a dat acordul să lupte în războiul din Ucraina, transmite sursa.

„Vanika, dacă te scoatem de acolo, te pomenești cu dosar penal pentru „trădare de patrie” – de la 20 de ani până la detenție pe viață. Comandantul batalionului tău, Gherțen, mi-a zis că nu o să te mai văd… I-am zis, „el nu și-a dat acordul să ajungă acolo”. Mi-a zis, „poftim, am toate documentele”.

„Mamă, eu nu am semnat nimic. Dar dă-i în … . Am să stau aici.”

„Vanea, țineți-vă, eu nu te pot ajuta cu nimic”, i-a spus mama acestuia.

Într-o altă discuție, un soldat pe nume Kiril își informează familia că din toată unitatea doar trei soldați au rămas în viață. Acesta regretă că a acceptat să meargă în Ucraina.

Potrivit autorităților ucrainene, de la începutul războiului până în prezent au decedat peste 10 mii de soldați ruși.

#Rusia #Război #soldați

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button