EconomieSocietate

Stare de urgență în agricultură. Sandu: Să fim mai responsabili cu natura

Seceta nu este un fenomen recent apărut și cu care se luptă agricultorii din R. Moldova, iar o soluție ar fi împădurirea.

Declară Maia Sandu în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, transmite sursa.

„Ne confruntăm cu un an secetos, dar nu este primul an. Acum trei ani avem secetă, iar asta înseamnă că trebuie să găsim soluții, nu mai putem pentru toată republica să oferim compensații și ajutoare, nu vom avea de unde să le oferi, va fi nevoie să luăm de la compensații din sectorul energetic, de asta trebuie să discutăm ce înseamnă schimbările climatice pentru R. Moldova.

Noi de unii singuri nu putem opri acest fenomen, dar putem face eforturi și să fim mai responsabili cu natura și resursele de apă. 

Aici trebuie să discutăm despre programul de împădurire, dar trebuie să identificăm resurse. Și agricultorii trebuie să analizeze și să discute cu oamenii de știință ce culturi pot să crească în situația în care R. Moldova va mai avea secetă”, a declarat șefa statului.

Reamintim că Asociaţia „Forţa fermierilor” propune declararea stării de urgenţă în Moldova din cauza secetei.

De menționat că și ministrul Vladimir Bolea a declarat că va solicita Comisiei Situații Excepționale instituirea stării de urgență în domeniul agriculturii.

#Stare_de_urgență #Maia_Sandu #programul_de_împădurirea #secetă

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button