Internaţional

Sute de persoane și companii afiliate lui Șor și Plahotniuc au fost sancționate. Nu mai fac liber tranzacții

Sute de persoane fizice și juridice din R. Moldova au fost incluse într-o „listă neagră” emisă de autorități și nu vor putea realiza liber diferite tipuri de tranzacții – de la cele bancare, vânzare de acțiuni în firme, cesiuni de drepturi și până la înstrăinarea bunurilor imobile sau mobile. Interdicțiile au fost aplicate la solicitarea Comisiei Situații Excepționale, care a emis o dispoziție în acest sens în luna octombrie.

În „lista neagră” au ajuns persoane fizice, agenții economici și asociațiile obștești suspectate că au conexiuni directe sau indirecte cu fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc, deputatul fugar Ilan Șor și cetățeanul rus Igor Ceaika asupra cărora SUA au aplicat sancțiuni și i-a inclus în „Global Magnitsky Act”. Interdicțiile au fost impuse de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Departamentului Trezoreriei de Stat al SUA.

„Cutia Neagră Plus” a intrat în posesia unei directive, transmise pe 9 decembrie curent de Comisia Națională a Pieței Financiare către instituțiile bancare din R. Moldova, prin care acestora li se cere să se abțină de la executarea tranzacțiilor bancare, inclusiv achitarea devidendelor, pe un termen de 5 zile de la solicitarea celor vizați de sancțiuni și să informeze urgent Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. 

#sancțiuni #Plahotniuc #Șor

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button