Economie

Țările din P-TECC vor sprijini securitatea energetică a Moldovei

Ţările participante la Parteneriatul pentru cooperare transatlantică în energie şi climă (P-TECC) vor sprijini prin eforturi comune securitatea energetică a Republicii Moldova.

Acest lucru i-a fost comunicat „INFOTAG” de serviciul de presă al ministerului energiei, transmite sursa.

Potrivit sursei, la iniţiativa României, în declaraţia finală a reuniunii ministeriale de la Zagreb a fost inclus un punct separat dedicat securităţii energetice a Moldovei. Potrivit ministrului Victor Parlicov, Moldova va fi sprijinită ca ţara cea mai afectată, inclusiv energetic, de războiul Rusiei în Ucraina.

„Cu sprijinul partenerilor, am făcut un salt imens, de la dependenţă cvasi-totală de energia din Rusia, acum un an, la interconectarea infrastructurii cu cea continentală, achiziţii de gaze şi energie de pe piaţa europeană, importul gazelor în regim revers pe gazoductul transbalcanic şi stocarea acestora în România şi Ucraina”, a menţionat el.

Ministrul a reamintit că, „după obţinerea statutului de ţară candidată, sarcina principală este procesul de aderare la Uniunea Europeană”.

„În sectorul energetic, aceasta înseamnă să asigurăm consumatorii cu energie sigură, sustenabilă şi competitivă” a subliniat el.

#P-TECC #Moldova #sprijin

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button