Economie

Turcia va furniza Republicii Moldova gaze naturale începând cu 1 octombrie

Turcia va furniza Republicii Moldova două milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, începând cu 1 octombrie 2023. Un acord în acest sens a fost semnat pe 28 septembrie, de președintele și directorul general al BOTAŞ, Burhan Ozcan, și directorul general al East Gas Energy Trading, Nicolai Gaborak, transmite sursa.

„BOTAŞ, arhitectul securității aprovizionării cu energie a Turciei, continuă să contribuie în mod semnificativ la securitatea aprovizionării cu energie a Europei prin acordurile de export pe care le încheie unul după altul. Beneficiind de infrastructura sa puternică, de sistemul avansat de transmisie și de poziția sa geografică, BOTAŞ continuă să semneze noi acorduri de export”, a anunțat compania turcă, BOTAȘ, într-un comunicat.

Acordul vine în urma mai multor alte acorduri de export de gaze naturale pe care BOTAŞ le-a încheiat recent pentru aprovizionarea cu gaze naturale prin conducte în Bulgaria, Ungaria și România.

Turcia, care are surse de gaze reduse pentru consumul propriu, dar găzduieşte o infrastructură majoră de import de gaze naturale lichefiate (GNL), vrea să fie un furnizor alternativ pentru pieţele de gaze mai mici din sud-estul Europei.

#gaze #Moldova #Turcia

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button