Ucraina și Rusia au raportat, în dimineața zilei de 29 septembrie, atacuri reciproce. În orașul Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, cel puțin 11 persoane au fost rănite. Trupele ruse au efectuat cele mai masive lovituri aeriene asupra orașului – a comunicat Serviciul ucrainean pentru Situații de Urgență. O clădire cu mai multe etaje a fost distrusă și au luat foc 9 mașini și 5 garaje. În Rusia, țara care a invadat Ucraina în februarie 2022, s-a anunțat că o dronă ucraineană a lovit o clădire cu mai multe etaje din Voronej și a izbucnit un incendiu. Potrivit Ministerului rus al Apărării, noaptea trecută, „regimul de la Kiev” a lansat peste 100 de drone pe teritoriul Federației Ruse.
În dimineața zilei de 29 septembrie, Ministerul rus al Apărării a declarat că noaptea trecută „regimul de la Kiev” a lansat drone pe teritoriul Federației Ruse. Potrivit instituției, sistemele de apărare aeriană ale țării au distrus și interceptat 125 aeronave fără pilot. 67 ar fi fost distruse deasupra regiunii Volgograd, 17 – deasupra Belgorod, 17 – Voronej, 18 – Rostov, câte una la Breansk și Kursk, 3 – peste apele Mării Azov.
O dronă a lovit o clădire cu mai multe etaje din Voronej, a comunicat guvernatorul regiunii Aleksandr Gusev. Ar fi izbucnit un incendiu, dar a fost localizat rapid. Victime nu sunt, a comunicat Gusev, potrivit Meduza.
În regiunea Belgorod, o dronă a căzut pe teritoriul unei rafinării – au comunicat sursele ASTRA. Preliminar, victime nu sunt.
Între timp, Serviciul de stat al Ucrainei pentru Situații de Urgență a anunțat în dimineața zilei că trupele ruse au efectuat cele mai masive lovituri aeriene asupra orașului Zaporojie. Potrivit datelor preliminare, 11 persoane au fost rănite.
Potrivit instituției, într-o locație, a fost distrusă o clădire cu mai multe etaje – de la etajul 1 până la 4. În timpul lichidării consecințelor, două persoane au fost scoase de sub dărâmături. În plus, 9 mașini și 5 garaje au luat foc.
În alte locații, o clădire a fost parțial distrusă, iar alte 10 au fost avariate.