Moldova are un răgaz la achitarea taxei TVA până la data de 30 septembrie curent, pentru importul de gaze naturale din perioada lunilor aprilie – iulie, conform deciziei Comisiei Situații Excepționale, amânare care totuși nu va scăpa compania de problemele financiare pe care le are, transmite sursa.
Un calcul estimativ, realizat de Bani.md relevă că scutirea de TVA, care se cifrează la circa 165 mil. de lei ar ajunge doar pentru acoperirea plăților pentru o singură lună. Or, acest lucru nu scapă compania de dificultățile financiare în care s-a pomenit.
Alexandru Șevciuc, membrul Consiliului de Administrație de la Moldovagaz susține că tariful aprobat de ANRE nu este suficient pentru acoperirea devierilor financiare, care în prezent, doar din achiziția gazului, se cifrează la 959 mil. de lei, iar la sfârșit de an vor ajunge la 3,9 miliarde de lei.
„Prețul gazului stabilit de ANRE este de 899 USD, dar în luna august Moldovagaz cumpără la un preț de 1459 per mia de metri cubi, iar pentru luna septembrie prețul estimat este de 1692 USD pentru mia de metri cubi”, a punctat Șevciuc.
În prezent, moldovenii achită pentru metrul cub de gaz 23 de lei, după ce ANRE a aprobat majorarea cu 23,5 % a tarifelor urmare a solicitării Moldovagaz pe fundalul scumpirii achizției de metan de la Gazprom. Pentru luna august Moldovagaz achită 1459 USD pentru mia de metri cubi, iar pentru luna septembrie prețul prognozat este de 1692 USD.