Politică

Viktor Orban, rugat să anuleze vizita în Rusia

Opoziţia din Ungaria i-a cerut premierului ultranaţionalist Viktor Orban să-şi anuleze vizita programată pentru 1 februarie în Rusia, unde urmează să-l întâlnească pe preşedintele Vladimir Putin, deoarece consideră că această întrevedere afectează interesele ţării central-europene, transmite marţi EFE.

„Considerăm că întrevederea prietenească (din 1 februarie) dintre Viktor Orban şi preşedintele Putin afectează şi este contrară interesului naţional”, au transmis toate partidele de opoziţie, de la stânga eşichierului politic şi până la dreapta radicală, într-un comunicat comun dat publicităţii de cotidianul online Nepszava, citat de agenţia de presă spaniolă, transmite sursa.

Comunicatul face referire la situaţia „acută şi tensionată” dintre Rusia şi Ucraina şi insistă că întâlnirea ar transmite mesajul că nu există o poziţie comună a ţărilor Uniunii Europene şi NATO în ceea ce priveşte linia politică faţă de Putin.

La reuniunea din 1 februarie este prevăzut ca Putin şi Orban să discute, între altele, despre extinderea singurei centrale nucleare din Ungaria, de la Paks, prin intermediul unui împrumut rus.

Orban este cel mai apropiat aliat al lui Putin din UE şi se înţelege bine cu preşedintele rus, cu care împărtăşeşte valori conservatoare, naţionaliste şi creştine, scrie EFE, care aminteşte că Ungaria a criticat sancţiunile impuse de UE împotriva Rusiei după anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button