Război în Ucraina

Zelenski: Donețk, obiectivul nostru numărul unu pentru că e și al Rusiei

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a descris situația militară din regiunea Donețk ca fiind dificilă și a spus că este „obiectivul numărul 1” al țării sale, pentru că este și obiectivul numărul 1 al Rusiei.

„Situația în regiunea Donețk este deosebit de grea. Facem tot ce putem să oprim activitatea inamicului. Aceste este obiectivul nostru numărul 1 în acest moment, pentru că Donbas este în continuare obiectivul numărul 1 al ocupanților”, a declarat Vladimir Zelenski în mesajul său video de luni seară, transmite sursa.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, trupele Rusiei au ocupat aproape întreaga regiune Lugansk, iar acum avansează încet în regiunea Donețk, cele două componente ale Donbasului. 

La sfârșitul săptămânii trecute, Rusia a inițiat referendumuri în patru regiuni ale Ucrainei – Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk – pentru desprinderea lor de Ucraina și alipirea la Rusia. Rezultatele referendumurilor ilegale sunt așteptate să fie anunțate marți, potrivit CNN. 

Kremlinul a amenințat în repetate rânduri că încercările Ucrainei de a recupera Donbasul, precum şi regiunile Zaporojie şi Herson dupa intrarea lor în componența Rusiei în urma referendumurilor, vor fi considerate atacuri împotriva Rusiei, în conformitate cu Constituția rusă.

#Zelenski #Donețk #obiectivul_numărul_unu #Rusia

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button