Mai multe materiale cu caracter electoral au fost ridicate de la o tipografie din Chișinău de către polițiști, în rezultatul examinării unei informații operative.
Astfel, potrivit poliției, este vorba de 228.800 de ziare în limba rusă și 166.000 în limba română, transmite Știri.md.
Acestea au fost ridicate și transportate la Inspectoratul de Poliție Centru pentru continuarea investigațiilor.
„Venim cu apel către actorii politici să respecte legislația cu privire la procesul electoral și să nu devieze de la normele legale”, îndeamnă oamenii legii.