31 de kilometri din drumul expres M3 Chișinău – Giurgiulești au fost inaugurate pe 25 iulie, după o perioadă de 4 ani de lucrări de reabilitare și construcție. La eveniment a fost prezentă și președinta Maia Sandu, potrivit căreia această porțiune de drum este importantă, deoarece „leagă Capitala de Giurgiulești și de una dintre cele mai importante porți de acces către Uniunea Europeană”, transmite sursa.
„Reabilitarea celor 31 de km de drum este, în primul rând, o veste bună pentru cetățeni și transportatori – acesta va permite deplasări mai rapide, cu costuri mai mici. De acest drum beneficiază și circa 3500 de locuitori din Ciumai, raionul Taraclia și comuna Burlăceni, Cahul, care au acum drumuri de acces la terenurile agricole, intrări în curți, trotuare și stații de așteptare pentru transportul public. Datorită noului sector de drum, traficul de tranzit va ocoli aceste sate și oamenii se vor bucura de aer mai curat și de mai multă liniște”, a spus șefa statului.
În plus, potrivit Maiei Sandu, această nouă porțiune contribuie la eforturile Moldovei de a fi solidară cu Ucraina, deoarece drumul M3 face parte dintr-un coridor european ce conectează țara vecină cu rețeaua de drumuri din România și facilitează transportul de mărfuri: „Astfel de proiecte de infrastructură demonstrează că Moldova este un partener de încredere, care contribuie inclusiv la siguranța alimentară din regiune”.
Cei 31 de km de drum reabilitat la standarde europene se adaugă celor 350 de km de drum dați în exploatare în ultimii doi ani.
Drumul M3 este cel mai scurt și cel mai important drum de legătură dintre Chișinău și Giurgiulești, oferind acces la Dunăre și Marea Neagră, fiind parte integrantă a coridorului european E577 Poltava – Kirovograd – Chișinău – Giurgiulești – Galați – Slobozia.
Lucrările de construcție și reabilitare au inclus, printre altele, reabilitarea a două poduri, aplicarea straturilor bituminoase, așternerea straturilor de bază stabilizate cu ciment, construcția podețelor și drenajelor laterale, montarea parapetelor de siguranță și balustradelor pietonale, instalarea indicatoarelor rutiere, aplicarea marcajului rutier cu material termoplastic, montarea de borne kilometrice noi, construirea de noi trotuare și instalarea de stâlpi de linii electrice și iluminat stradal.
Contractul a fost finanțat de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, iar costul total al lucrărilor de reabilitare și construcție a fost de 24 de milioane de euro. Lucrările au fost finalizate cu întârziere din cauza pandemiei, dar și a războiului din Ucraina.