Piața produselor petroliere din Republica Moldova ar urma să fie liberalizată și exclus monopolul în acest domeniu. Cel puțin asta propune deputații PAS, care au înregistrat un proiect de lege cu patru condiții concrete ce urmează a fi executate, iar astăzi, 15 decembrie, Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul.
Prima condiție ține de instituirea unui moratoriu de șase luni asupra eliberării autorizațiilor de construcție a stațiilor de alimentare cu produse petroliere principale și gaze lichefiate.
„Această perioadă va permite stabilirea unor reguli foarte clare pentru construcția acestora, inclusiv elaborarea unui cadru normativ adecvat”, a subliniat vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe Radu Marian.
Cea de-a doua măsură se referă la modificarea unor prevederi care actualmente duc la aplicarea neuniformă a taxelor pentru eliberarea licențelor în domeniile importului și comercializării angro a benzinei și motorinei și importului și comercializării angro a gazului lichefiat.
O altă măsură se referă la majorarea cuantumului sancțiunilor contravenționale pentru încălcările comise de operatori. Scopul propunerii date este de a responsabiliza agenții economici care desfășoară activități pe piața produselor petroliere. În opinia autorilor, sancțiunile prevăzute actualmente de Codul contravențional sunt mult prea mici în raport cu încălcările înregistrate, precum și cu eventualele prejudicii ce pot fi cauzate.
Cea de-a patra măsură constă în interzicerea revânzării angro a produselor petroliere, pentru a exclude facilitarea apariției intermediarilor pe piață și a reduce riscul de contrabandă.
Proiectul urmează a fi dezbătut în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.