Comisia Europeană recomandă Consiliului European să ofere Republicii Moldova perspectiva de a deveni membră a Uniunii Europene, transmite sursa.
nunțul a fost făcut de Delegația Uniunii Europene la Chișinău.
„Comisia Europeană recomandă ca Republicii Moldova să i se acorde statutul de candidat, cu condiția că anumite reforme sunt continuate”, precizează Delegația UE.
Recomandarea în acest sens pentru guvernele celor 27 de state membre ale UE a fost aprobată vineri, în cadrul unei reuniuni prezidate de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Amintim că cererea de aderare a Republicii Moldova la UE a fost semnată la Chișinău la 3 martie de către președintele Maia Sandu, premierul Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Ulterior, cele 27 de state membre au cerut Comisiei Europene să facă primul pas pe acest drum, prin elaborarea unui raport pe baza căruia statele membre vor decide dacă acordă statutul de ţară candidată Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei.