Război în Ucraina

Ambasada Rusiei, asaltată cu mesaje după declarația privind pretinsele cazuri de discriminare

Mesajul Ambasadei Rusiei la Chișinău, în care cetățenii ruși din Republica Moldova sunt îndemnați să anunțe reprezentanța diplomatică dacă sunt discriminați pe motive naționale, lingvistice sau culturale, a stârnit numeroase reacții în mediul internauților. Declarația Ambasadei ruse, publicată pe Facebook, a adunat peste 2000 de comentarii. Oamenii spun că se simt aici foarte bine și nu au nevoie de ajutorul sau de protecția Moscovei, transmite sursa

Dintre cele peste 1000 de reacții pe care le-au lăsat internauții sub mesajul Ambasadei Rusiei la Chișinău, cele mai multe sunt de amuzament. Și comentariile au fost ironice sau chiar acide.

„Nici eu, nici familia mea nu avem nevoie să fim salvați. Suntem mulțumiți. Ne iubim drapelul, imnul și îi iubim pe toți oamenii de diferite naționalități, indiferent ce limbă vorbesc.”

„Nu, nu, nu! Vă rugăm frumos, nu ne ajutați! Suntem bine și fără ajutorul vostru.”

„Se pare că în Rusia au fost deja ajutați toți rușii și e timpul să mai aibă grijă de rușii din Moldova.”

„Vă rog foarte mult să examinați temeinic adresarea mea: Ambasada Rusiei în Republica Moldova! Mergi la plimbare cu mesajele tale, care incită la dezbinare interetnică!”

„Limba rusă nu e proprietatea Rusiei, la fel cum limba engleză nu e proprietatea Angliei. Încetați, vă rog, să ”salvați” vorbitorii de rusă. Noi suntem în Moldova, într-o țară liberă, în care găsim limbaj comun și ne simțim excelent. Ați ”salvat” deja Harkovul, Mariupolul și alte orașe vorbitoare de rusă.”

„Judecând după comentariile de aici, mi se creează impresia că Ambasada Rusiei în Moldova va scrie în curând că cetățenii ruși de aici discriminează Ambasada Rusiei din Moldova.

„Sper că sunt stocate toate comentariile. Să nu lase doar vreo două, care le sunt comode, iar apoi să le emită prin canalele de propagandă…”

„Acolo, la Kremlin, stă un ins, care discriminează poporul rus, dar și toate popoarele vecine deja de 20 de ani.”

„Eu sunt vorbitor de rusă. M-am născut în Moldova. Așa că pot să mă exprim și în română – Hai la nava de război rusească!”

„Limba mea maternă e rusa. Primele mele cuvinte au fost în măreața limbă rusă. Eu mă simt foarte bine în Moldova.”

„Nu ați vrea să-i ”salvați” pe cetățenii ruși și pe conaționalii ruși din Rusia? Eu sunt vorbitor de rusă și locuiesc în Moldova. Am trăit aici 40 de ani. Și vă declar cu toată responsabilitatea că nu avem nevoie de ”ajutorul” vostru.”

Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a declarat în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune că poliția nu a înregistrat vreun caz de discriminare a cetățenilor ruși.

„Nu avem niciun semnal de acest gen în nicio unitate de poliție din țară. Dacă ele sunt cunoscute cuiva, îi îndemn absolut pe toți să semnaleze poliția. Noi vom fi absolut corecți în raport cu legea, în raport cu orice cetățean român, rus, chinez, ucrainean, moldovean”, a spus Revenco.

Și președintele Maia Sandu a declarat, după apariția mesajului Ambasadei Federației Ruse, că toți cetățenii, inclusiv vorbitori de limba rusă, sunt în siguranță în Republica Moldova.

#război #ambasada_Rusiei #Moldova

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button