Candidata independentă la funcția de primar al municipiului Bălți, Arina Corșicova a fost scosă din alegerile locale de la Bălți.
Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale municipale a luat această decizie după examinarea unei sesizări depuse de Nicolae Grigorisin, transmite Știri.md.
Decizia poate fi contestata.
Astfel, în turul II, pentru funcția de primar de Bălți vor lupta Alexandr Petkov de la Partidul Nostru (22,69%) și socialistul Maxim Moroșan (19,73%).
La scurt timp, Marina Tauber a venit cu o reacție în care a menționat că va depune contestație la toate instanțele necesare.
„Vreau să vă spun ca deputat al parlamentului că noi o să depunem plângeri penale la adresa fiecăruia dintre membrii comisiei. Până încă mai au posibilitatea ei pot ieși în fața lumii pentru a recunoaște că lor le-au fost date instrucțiuni pe care să le urmeze. De asemenea, la toate instanțele necesare o să fie plasate contestații”, a menționat Tauber.