Necategorizat

Cancelarul Olaf Scholz: Germania este pregătită pentru iarnă datorită politicilor mele

Cancelarul german Olaf Scholz consideră că Germania este pregătită pentru iarnă datorită modului în care a abordat guvernul său criza energetică, scrie sâmbătă dpa, citat de Agerpres.

„Cu toate deciziile pe care le-am luat, putem spune în acest moment, înainte de iarnă – vom trece probabil prin asta împreună”, a spus Scholz la o reuniune a formaţiunii sale de centru-stânga, Partidul Social Democrat.

Peste 20 de centrale energetice pe cărbune au fost repornite sau menţinute în funcţiune, iar cele trei centrale nucleare existente vor funcţiona şi iarna, a precizat cancelarul german la reuniunea de sâmbătă.

Facilităţile de depozitare a gazului au fost încărcate, după ce în urmă cu un an s-au aflat la un nivel scăzut. De asemenea, se construiesc noi terminale pentru gaz natural lichefiat în zona de coastă din nordul Germaniei, ceea ce, împreună cu importurile din Norvegia şi Ţările de Jos, va asigura securitatea energetică a Germaniei, a mai amintit Olaf Scholz.

Livrările de gaz rusesc către Germania au încetat în acest an, pe fondul disputei dintre Rusia şi ţările occidentale legate de invazia Kremlinului din Ucraina, notează dpa.

#Scholz #Germania #criză

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button