Politică

Care este salariul președintei R. Moldova, Maia Sadu, și ce spune ea despre riscul coruperii sale

Președinta Maia Sandu este de părere că nu există discuții despre coruperea sa și nivelul salariului pe care îl primește, pentru că a dovedit în timp că are suficientă integritate.

În interviul realizat de echipa Ziarului de Gardă, la un an de mandat a președintei Sandu, aceasta a fost întrebată ce salariu trebuie să aibă ca să nu existe riscuri să fie coruptă.

„Eu am un salariu de 15 mii de lei și nu cred că există această discuție despre corupția președintelui și nivelul salariului, pentru că am dovedit în timp că am suficientă integritate și de asta am primit mandatul cetățenilor pentru a duce această luptă împotriva corupției. Nu cred că este bine ca o persoană cu funcție de răspundere să aibă un salariu care nu îi permite să își întrețină familia și trebuie să împrumute, ca să își permită să lucreze la stat”, a răspuns președinta.

Acesta mai spune că „toată lumea merită salarii mari” și își exprimă speranța că până la sfârșitul acestui mandat Guvernul va reuși să identifice resurse pentru creșterea semnificativă a salariilor pentru profesori și medici.

„Trebuie să pornească economia, pentru că aici este vorba de milioane de lei pentru aceste creșteri. Doar creșterea pensiei minime, aprobată în toamnă, înseamnă aproape 3 miliarde de lei pentru 2022. Creșterea salariilor pentru angajații din educație presupune multe miliarde de lei, care trebuie să vină din economii. Cineva trebuie să genereze aceste venituri la bugetul de stat. Economia trebuie pornită astăzi pentru a se dezvolta și a genera venituri mai mari. Educația trebuie să devină proiectul de țară al acestei țări. Combaterea corupției este un proces foarte important pe care îl vom duce la capăt, dar strategia de țară trebuie să fie educația, pornind de la faptul cum îi pregătim pe profesori, cine ajunge profesor, cum îi motivăm pe profesori”, a mai spus Maia Sandu.

La un an de la învestirea Maiei Sandu în funcția de președinte, ZdG a discutat cu șefa statului despre realizările și eșecurile primului an de mandat, dar și despre cele mai actuale subiecte de pe agenda țării. Interviul a fost unul mai puțin obișnuit, fiind organizat la sediul redacției, astfel că mai mulți jurnaliști de la ZdG i-au putut adresa întrebări președintei. Maia Sandu a vorbit despre reforma justiției, activitatea Parlamentului și a Guvernului, despre criza gazelor naturale, politica externă, dar și despre planurile de viitor.

Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button