Într-o declarație a purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Guillaume Mercier, din 1 iulie 2025, a fost transmis un semnal politic clar: Bruxelles-ul nu insistă asupra separării Ucrainei și Moldovei în procesul de integrare europeană. Această declarație reflectă nu doar poziția tehnică a Comisiei Europene, ci și demonstrează maturitatea politică, solidaritatea și viziunea strategică asupra viitorului întregii regiuni a Europei de Est.
Problema separării traseelor de negociere ale Ucrainei și Moldovei a apărut în contextul poziției blocante a Ungariei, care nu este la prima oară când împiedică avansarea Kievului spre aderarea la UE. Ca răspuns, instituțiile europene iau în calcul scenariul unei mișcări paralele: avans tehnic al Ucrainei, ocolind consensul formal, în paralel cu accelerarea negocierilor cu Chișinăul. Dar cât de oportună este politic o astfel de abordare?
Ideea separării proceselor de negociere ale Ucrainei și Moldovei nu pare doar ilogică, ci și imorală. Fără rezistența Ucrainei, trupele rusești probabil ar fi deja la porțile Chișinăului. Datorită Forțelor Armate ale Ucrainei se menține stabilitatea geopolitică în regiune, iar Moldova a primit o șansă istorică unică de a adera la UE. Separarea acestor căi în momentul în care Ucraina plătește cel mai mare preț pentru securitatea europeană ar însemna ignorarea acestui fapt.
Comisia Europeană, ca organism inițiator și de reglementare, nu are mandatul de a impune formatul negocierilor. Deciziile finale le iau statele membre ale UE — la nivelul lor se află responsabilitatea politică pentru mersul înainte al ambelor țări. Aici apare întrebarea: este Europa pregătită să acționeze ca un tot unitar sau va rămâne captivă unor veto-uri naționale separate?
În ciuda obstacolelor externe de politică externă, Ucraina continuă să-și îndeplinească angajamentele de integrare europeană: reformează sistemul judiciar, combate corupția, dezvoltă piața, implementează tehnologii digitale. Din partea Kievului nu există motive pentru întârziere. Și dacă UE dorește cu adevărat să afirme valorile criteriilor de la Copenhaga, progresul trebuie evaluat nu prin veto-uri politice, ci prin reforme reale.
Menținerea unui curs paralel al Ucrainei și Moldovei este mai mult decât un simbol. Este o decizie strategică, care reflectă unitatea Parteneriatului Estic, rezistența la presiunea externă și coerența politicii europene de extindere. Este inacceptabil ca o poziție distructivă a unui singur stat membru să submineze încrederea în Uniunea Europeană însăși.
Alegerea europeană nu trebuie să devină un joc geopolitic de tip „divide et impera”. În condițiile agresiunii ruse și ale provocărilor globale, tocmai unitatea — în negocieri, abordări și criterii — este cea mai importantă valoare pe care UE trebuie să o apere. Renunțarea la separarea artificială a căilor Ucrainei și Moldovei nu este doar diplomație, ci o responsabilitate istorică față de popoarele care își apără dreptul de a face parte din familia europeană.
Imagine: ilustrativă, sursa
