Economie

Compania Air Moldova nu are în prezent datorii față de bugetul public național, atestă datele Serviciului Fiscal de Stat

Compania Air Moldova nu are în prezent datorii față de bugetul public național, atestă datele Serviciului Fiscal de Stat, furnizate la solicitarea reporterului „Cutia Neagră Plus” în contextul realizării unei investigații despre problemele operatorului aerian, relatează sursa.

Începând cu anul 2018, când a fost privatizată întreprinderea de stat Air Moldova, la companie au fost efectuate 18 controale fiscale. Doar patru controale au fost realizate în baza analizei de risc. Dintre acestea, o verificare s-a făcut în anul 2021, iar alte trei în anul 2019, când procurorii au pornit două cauze penale ce vizau Air Moldova.

Celelalte 14 controale fiscale au fost efectuate la cererea Air Moldova când compania a solicitat restituiri de TVA și subvenții de la stat pentru achitarea salariilor angajaților aflați în șomaj tehnic în anul 2020 din cauza pandemiei de COVID.

În urma controalelor fiscale, la Air Moldova au fost depistate mai multe nereguli printre care: nerespectarea termenului de repatriere a mijloacelor bănești și diminuarea impozitului pe venit și TVA ca rezultat al deducerii neîntemeiate în scopuri fiscale a cheltuielilor ce nu țin de activitate de întreprinzător, a precizat Serviciul Fiscal.

Autoritatea a calculat obligații fiscale în valoare totală de peste șase milioane de lei și a cerut companiei Air Moldova să achite banii în bugetul de stat.

Precizăm că Serviciul Fiscal de Stat a transmis informațiile către TV8 după realizarea materialului video, nefiind posibilă includerea acestora în cadrul investigației „Cutia Neagră Plus”. Ancheta cuprinde dezvăluiri exclusive ale unuia dintre coproprietarii Air Moldova, despre cum a ajuns în acționariatul firmei care a privatizat întreprinderea de stat și negocierile purtate cu Ilan Șor. De asemenea, am analizat rapoartele financiare, care arată cum s-a agravat cu fiecare an situația financiară la Air Moldova, care a încheiat anul 2022 cu datorii de peste două miliarde de lei.

#Molodova #AeroportChisinau #AirMoldova

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button