Un document al ONU consultat de Reuters afirmă că talibanii şi aliaţii lor au ucis zeci de foşti oficiali afgani, membri ai forţelor de securitate şi colaboratori ai misiunii militare internaţionale din Afganistan, după retragerea din această ţară a coaliţiei conduse de SUA.
Conform informaţiilor difuzate duminică de agenţia citată, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, prezintă într-un raport către Consiliul de Securitate o imagine a condiţiilor tot mai grele de viaţă ale celor 39 de milioane de locuitori ai Afganistanului, deşi luptele au încetat după preluarea puterii de către talibani, în august anul trecut, transmite sursa.
„Un întreg sistem social şi economic complex îşi încetează funcţionarea”, afirmă Guterres.
Raportul este cel mai recent dintr-o serie de avertismente lansate în ultimele luni de secretarul general cu privire la crizele umanitare şi economice care s-au accelerat după ce talibanii au ocupat capitala Kabul, iar ultimii militari străini au părăsit ţara. Între timp, donatorii internaţionali au sistat ajutoare financiare vitale pentru afgani.
Guterres a recomandat Consiliului să aprobe o restructurare a misiunii ONU, pentru a face faţă situaţiei, inclusiv prin crearea unei noi unităţi de monitorizare a drepturilor omului.
Misiunea ONU „continuă să primească relatări credibile despre omoruri, dispariţii forţate şi alte ilegalităţi” împotriva unor foşti oficiali, în ciuda amnistiei general proclamate de talibani. S-a stabilit că sunt credibile rapoarte despre peste uciderea a peste 100 de oameni începând din 15 august 2021; în mai mult de două treimi din cazuri, ucigaşii au fost talibani sau aliaţi ai acestora.
De asemenea, există acuzaţii credibile despre execuţiile extra-judiciare a peste 50 de presupuşi membri ai grupării Statul Islamic, mai arată raportul.
„Apărătorii drepturilor omului şi lucrătorii din presă continuă să fie atacaţi, intimidaţi, hărţuiţi, arestaţi arbitrar, supuşi unor rele tratamente sau ucişi”, consemnează secretarul general al ONU.