Politică

De la Londra, la New York! Președinta Maia Sandu participă la Adunarea Generală a ONU

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu începe marți, 20 septembrie, o vizită de două zile în Statele Unite ale Americii, la New York, acolo unde se desfășoară lucrările celei de-a 77-a Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite. În prima parte a zilei, șefa statului va participa la sesiunea de inaugurare a dezbaterilor din cadrul Adunării Generale, după care se va întâlni cu Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, transmite sursa.

Pe parcursul zilei, președinta Maia Sandu va participa la conferința „Democracy delivers”, organizată de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Ulterior, șefa statului se va adresa invitaților prezenți la evenimentul „Educația în mișcare”, organizat de Clinton Global Initiative. De asemenea, președinta Maia Sandu va avea întrevederi bilaterale cu: Alexander Van der Bellen, Președintele Austriei; Kassym-Jomart Tokayev, Președintele Kazahstanului; Jens Stoltenberg, Secretarul General NATO, și Samantha Power, Administratoarea USAID.

La lucrările Adunării Generale a ONU participă și ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu. „În cadrul reuniunii care promovează o diplomație multilaterală eficientă, delegația națională va discuta despre impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra regiunii, contribuția țării noastre la stabilitatea regională și agenda de reforme în drumul nostru ireversibil spre Uniunea Europeană. Agenda mai include și un șir de întrevederi bilaterale cu miniștri de externe și înalți oficiali din America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu și Asia”, se menționează într-un comunicat de presă al MAEIE. 

#ONU #Maia_Sandu #New_York #Adunarea_Generală

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button